Multumesc de traducere. A fost un sezon relativ bun, dar am avut asteptara ceva mai mari. S-a simtit ca o serie japoneza care ne de 2 ep bune la inceput si 2 la sfarsit. Sper sa se imbunatateasca in sezonul viitor 7/10 pentru acest sezon.
Ai dreptate. Eu totusi, inca ma intreb unde sunt acele lupte ce ni le-au prezentat intr-un trailer. Caci s-a terminat sezonul si nu le-am vazut. Plus ca deja au aratat trailerul la sezonul al treilea si acela parca continua in aceeasi nota ca cel de al doilea.
Mersi Irinele, dar este loc si de mai bine din partea lor. Astia de la Bilibili se vede de ce sunt un studiou mai mic, sunt si mai limitati parca in viziunea lor. La majoritatea seriilor facute de cei de la Tencent creste actiunea si povestea odata cu sezoanele, dar la aceasta s-a intamplat invers.
Nu prea mi-a plăcut, dar am continuat să îl vizualizez din episodul 1 sezonul 1 până la final..,la început sezonului m a atras atenția cât de cât apoi pe parcurs nu prea mai m a atras..etc. În orice caz mulțumesc frumos pentru timpul acordat și pentru munca depusă 🙏!
deci faza de la final cu lumea demonilor nu mai este si cum l a batut pe regele demon instant a facut tot anime ul :)) acum ramane de vazut ce o sa ne prezinte in sezonul urmator sa speram ca o sa apara cat mai curand ca vad ca pe myanimelist este dar nu are o data anume
Cu placere. Ai si nu prea dreptate. Daca ar fi sa privim mai bine la cum s-a desfasurat acest sezon, eu zic ca a descris perfect numele acestui anime "Viața de zi cu zi a Regelui Nemuritor ". De la inceput eu ma asteptam sa fie o astfel de serie. :)
15 Comentarii
multumesc
RăspundețiȘtergereMultumesc de traducere. A fost un sezon relativ bun, dar am avut asteptara ceva mai mari. S-a simtit ca o serie japoneza care ne de 2 ep bune la inceput si 2 la sfarsit. Sper sa se imbunatateasca in sezonul viitor 7/10 pentru acest sezon.
RăspundețiȘtergereAi dreptate. Eu totusi, inca ma intreb unde sunt acele lupte ce ni le-au prezentat intr-un trailer. Caci s-a terminat sezonul si nu le-am vazut. Plus ca deja au aratat trailerul la sezonul al treilea si acela parca continua in aceeasi nota ca cel de al doilea.
ȘtergereNu-mi vine sa cred cât de tare fu episodul astaaaa!!!!👏👏
RăspundețiȘtergereMulțumesc foarte mult pentru traducereee!!!!😍😍
RESPECT!!!!❤
Mersi Irinele, dar este loc si de mai bine din partea lor. Astia de la Bilibili se vede de ce sunt un studiou mai mic, sunt si mai limitati parca in viziunea lor. La majoritatea seriilor facute de cei de la Tencent creste actiunea si povestea odata cu sezoanele, dar la aceasta s-a intamplat invers.
ȘtergereTot bugetul din acest sezon se afla in episodul asta������
RăspundețiȘtergereMulțumesc!🙏
RăspundețiȘtergereNu prea mi-a plăcut, dar am continuat să îl vizualizez din episodul 1 sezonul 1 până la final..,la început sezonului m a atras atenția cât de cât apoi pe parcurs nu prea mai m a atras..etc.
RăspundețiȘtergereÎn orice caz mulțumesc frumos pentru timpul acordat și pentru munca depusă 🙏!
Tare faza de la final! 😂😂
RăspundețiȘtergeredeci faza de la final cu lumea demonilor nu mai este si cum l a batut pe regele demon instant a facut tot anime ul :)) acum ramane de vazut ce o sa ne prezinte in sezonul urmator sa speram ca o sa apara cat mai curand ca vad ca pe myanimelist este dar nu are o data anume
RăspundețiȘtergereA fost tare atunci când ia eliberat toată puterea😂
RăspundețiȘtergerems ms
RăspundețiȘtergereMai bine lasau doar episodul asta si era destul ca S2! ;) Daca S3 va fi tot asa o zeama lunga... eh!
RăspundețiȘtergereMultumesc!
Cu placere. Ai si nu prea dreptate. Daca ar fi sa privim mai bine la cum s-a desfasurat acest sezon, eu zic ca a descris perfect numele acestui anime "Viața de zi cu zi a Regelui Nemuritor ". De la inceput eu ma asteptam sa fie o astfel de serie. :)
ȘtergereMulțumesc pentru munca depusă
RăspundețiȘtergere